Până la expirarea termenului limită din data de 15 august 87 de arbori au fost înscriși în competiția Arborele Anului în România. Cele 87 de aplicaţii au fost trimise din 33 de judeţe şi 53 de localităţi. Cele mai multe aplicaţii au sosit din judeţele Harghita (10),), Mureş (7), Iaşi (7), Constanţa (6) şi Neamţ (5) şi din Bucureşti (8). Cei mai mulţi arbori înscrişi sunt stejari (32) dar s-au înscrişi şi arbori mai rari, ca de exemplu arborele de mătase, Liliodendron Tulipifera, Ginco biloba L., salcîmul japonez sau chiar şicâte un palmier şi un avocado. În perioada 1 - 5 septembrie, 2010 se vor selecta cei 12 finalişti, de către un juriu naţional iar perioada 10 septembrie - 31 octombrie se rezervă procesului de votare on-line pentru desemnarea câştigătorului ediţiei 2010. În prima jumătate a lunii noiembrie va avea loc ceremonia de premiere a Arborelui Câştigător.
<< Înapoi
|