MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 13-a ediție a programului Spații Verzi, cu finanțări de aproape 700 de mii de lei
MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 13-a ediție a programului Spații Verzi, organizațiile neguvernamentale pot depune, până la 15 februarie 2018, cereri de finanțare pentru proiecte de mediu
Începând cu această ediție se poate obține finanțare și pentru activități organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității, de asemenea se introduce Premiul de mediu pentru media, care se acordă pentru realizarea unor reportaje relevante pentru promovarea ariilor naturale protejate din România
Sumele totale acordate prin cele peste 500 de proiecte finanțate în cadrul edițiilor anterioare ale programului au depășit 6 milioane de lei, iar în proiectele implementate au fost implicate peste 200 de mii de persoane
16 ianuarie 2018, Miercurea Ciuc – MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 13-a ediție a programului Spații Verzi, cea mai longevivă platformă de responsabilitate socială a MOL România, prin care compania alocă organizațiilor un fond anual de 697.000 lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în proiecte care vizează îmbunătățirea mediului înconjurător.
“Implicarea în educaţia ecologică şi în activități de conştientizare a importanţei păstrării mediului înconjurător curat şi sănătos sunt priorități ale strategiei de responsabilitate socială a MOL România. Această implicare se realizează prin proiectele implementate în cadrul programului Spaţii Verzi. În cadrul celor 12 ani și 12 ediții a participat un număr impresionant de voluntari implicându-se în diferite activități derulate cu succes. Spaţiile urbane verzi şi ariile naturale protejate sunt importante pentru comunități, având impact semnificativ asupra calităţii vieţii şi a stării de bine ale locuitorilor. Continuăm să investim în programele noastre de implicare în comunitate, deoarece considerăm că prin acestea îndeplinim un rol semnificativ în viața comunităţilor în care activăm”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
Începând din 2006, prin intermediul programului Spaţii Verzi au fost finanţate 522 de proiecte cu o sumă ce depăşeşte 6 milioane de lei. Peste 200.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate a depăşit 470.000 de metri pătraţi. De asemenea, programul a sprijinit organizarea a 108 de tabere Junior Ranger şi a 1.619 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.
Descriere program
MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat invită organizațiile neguvernamentale să trimită propuneri de proiecte până la data de 15 februarie 2018.
Proiectele pot fi înscrise pentru finanţare în cadrul uneia dintre cele două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Proiectele înscrise vor fi evaluate de către un juriu, iar câștigătorii vor fi anunţaţi până la sfârșitul lunii martie 2018.
Noutăți în cadrul programului Spații Verzi 2018
În cadrul componentei Spații Verzi Urbane sunt finanțate proiecte în două categorii, și anume:
1. Reabilitarea/crearea de spații verzi în paralel cu dezvoltarea unor programe interactive de educație ecologică și de sănătate.
2. Programe organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității, care are loc în septembrie, pentru un stil de viață eco-conștient. În cadrul acestei categorii vor fi finanțate activități şi acțiuni care presupun un grad ridicat de participare a comunității.
În cadrul componentei Arii Naturale Protejate, care are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din țară, sunt finanțate proiecte care promovează şi aduc în atenţia publicului problematica ariilor protejate din România, cu scopul de a îmbunătăți gradul de conştientizare în rândul comunităţilor locale. Totodată, în cadrul acestei componente se oferă Premiul de mediu pentru media, care se acordă pentru realizarea unor articole, reportaje care reprezintă și promovează ariile protejate, atrăgând, de asemenea, un număr mare de vizualizări/cititori.
Proiectele finanțate pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate, iar nominalizarea unei persoane pentru premiul de mediu pentru jurnalism se poate realiza atât de autorul articolului sau reportajului, cât și de către alte persoane.
Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru promovarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei, iar valoarea premiului de mediu pentru media este de 5.000 lei.
Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro
Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2017: Asociația Inventis
Proiectul „Grădina verde înmiresmată” a avut ca scop amenajarea și reabilitarea spațiului verde aflat în incinta Grădiniței cu Program Prelungit nr. 6 din Bistrița și educația ecologică a copiilor din această instituție.
În urma implementării proiectului (perioada aprilie – august 2017) peste 200 de preșcolari au participat la acțiuni de educație ecologică organizate în incinta grădiniței: seminare în temele “Curiozități din viața plantelor și animalelor”, “Natura – prietena mea”, amenajarea și îngrijirea spațiului verde din incinta grădiniței (plantarea a 44 arbori/arbuști, 203 flori, 8 băncuțe amplasate pe o suprafață totală de 200 mp), activități practice de amenajare a curții “Particip și eu” “Pictură pe pietre”, “Pictură pe gard”, expoziție de inaugurare a spațiului verde, participare la activități de ecologizare a Parcului Municipal Bistrița. De asemenea, 17 cadre didactice, 12 educatoare/persoane care participă la îngrijirea copiilor și 10 membri voluntari ai Asociației Inventis au fost implicați în diferitele activități ale proiectului.
Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2017: ProPark Fundația pentru Arii Protejate
Proiectul premiat în 2017 în cadrul componentei „Arii Naturale Protejate” a fost denumit „Brașov, oraș în mijlocul naturii”. Scopul acestui proiect a fost promovarea ariilor naturale protejate din județul Brasov prin organizarea de evenimente şi conceperea unor instrumente de comunicare, adresate publicului larg. În cadrul proiectului s-a organizat a treia ediţie a evenimentului “Săptămâna Ariilor Protejate”, care a avut diverse activităţi interactive cu scopul promovării şi conştientizării importanţei protecţiei naturii şi anume: conferinţe publice, discuţii libere, lansarea filmului “Natura Braşovului”, excursii ghidate, Zilele Porţilor Deschise, activităţi educative pentru copii, igienizări și expoziţii. În timpul evenimentului “Săptămâna Ariilor Protejate” au avut loc 14 activităţi pentru publicul larg la care au participat aproximativ 500 de persoane.
Pe lângă acestea, au avut loc patru ateliere de educaţie ecologică pentru elevii din comunităţile învecinate cu ariile protejate şi s-au realizat un pachet de cărţi poştale şi un film documentar - “Natura Braşovului”.
Date statistice despre program
În 2017 au fost acordate finanțări în valoare totală de 658.924 lei pentru 50 de proiecte, în care s-au implicat mai mult de 16.000 de persoane. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înființate sau reamenajate spații verzi cu o suprafață totală de 21.133 mp, unde au fost plantați 4.751 de arbori şi arbuşti, precum și 8.333 de răsaduri de flori. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate s-au creat 8 poteci tematice, au fost organizate 19 tabere Junior Ranger și au avut loc 197 de activități extrașcolare de educație ecologică.
În cei 12 ani de existență a programului au fost finanțate în total 522 de proiecte din domeniul protecției mediului cu peste 6 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 203.000 de persoane, mai ales copii și tineri.
În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost plantaţi 76.717 de arbuști și pomi și 77.339 de flori înverzind astfel o suprafaţă de 473.910 mp de teren urban. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 874 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 108 tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 94 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internaţională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 210 în România.
Despre Fundaţia pentru Parteneriat
Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 18 ani au fost sprijinite, cu peste 54 de milioane de lei, 1.150 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.
Contacte pentru presă
Erzsébet Felméri
Coordonator CSR & PR
MOL Romania
tel: 0264-407624 | @: efelmeri@molromania.ro
Enikő Bándi
Manager program
Fundația pentru Parteneriat
tel: 0266/310678 | @: spatiiverzi@repf.ro
MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 12-a ediție a programului Spații Verzi, cu finanțări de 677.000 lei
MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 12-a ediție a programului Spații Verzi
Organizațiile neguvernamentale pot depune, până la 15 februarie 2017, cereri de finanțare pentru proiecte de mediu
Finanțările totale acordate de la începutul programului Spaţii Verzi au depășit 5 milioane de lei şi au implicat peste 186 de mii de persoane, echivalentul numărului de locuitori ai municipiului Oradea
18 ianuarie 2017, Miercurea-Ciuc – MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 12-a ediție a programului Spații Verzi, cea mai veche platformă de responsabilitate socială a MOL România, prin care compania alocă asociațiilor și organizațiilor un fond anual de 677.000 lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în activități relevante.
“MOL România a lansat în anul 2006 platforma de CSR «Spaţii Verzi» prin care ne-am propus să sprijinim financiar asociaţii şi organizaţii care au prezentat proiecte de mediu. În acelaşi timp, am căutat proiecte care să conţină şi o importantă componentă educaţională, pentru că în opinia noastră, este esenţial ca tânăra generaţie să conştientizeze importanţa protecției mediului. Rezultatele primilor 11 ani de activitate vorbesc de la sine despre succesul acestui program. Prin intermediul Spații Verzi, MOL România a sprijinit plantarea a peste 71.966 de copaci şi arbusti şi a 69.006 de flori în ultimii 11 ani, ceea ce înseamnă, în medie, 17 copaci şi 15 flori în fiecare zi. Este un rezultat cu care ne mândrim şi pe care îl considerăm cadoul nostru pentru comunitate şi, mai ales, pentru generaţiile viitoare“ a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
„Interesul față de programul Spații Verzi este în continuare foarte ridicat, chiar dacă lansăm deja ediția a 12-a. Interesul necontenit se datorează faptului că programul se bazează în primul rând pe îmbinarea armonioasă a activităților practice și educaționale de protecția mediului, acest aspect făcându-l atractiv în fiecare an pentru mii de voluntari din rândul copiilor, tinerilor și adulților, care se implică activ în derularea proiectelor finanțate,” a declarat László Potozky, fondator și director al Fundației pentru Parteneriat.
Începând din 2006, prin intermediul programului Spaţii Verzi au fost finanţate 472 de proiecte cu o sumă ce depăşeşte 5 milioane de lei. Peste 186.000 de persoane, echivalentul numărului de locuitori ai municipiului Oradea, au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, au fost reâmpăduriţi aproximativ 4.000 de metri pătraţi în timp ce suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate a depăşit 450.000 de metri pătraţi, reprezentând o suprafață aproximativ egală cu cea a 90 de terenuri de fotbal. De asemenea, programul a sprijinit organizarea a 89 de tabere Junior Ranger şi a 677 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.
Detalii despre program
MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat continuă programul „Spaţii Verzi” şi în 2017, organizațiile neguvernamentale fiind invitate să trimită propuneri de proiecte până la data de 15 februarie 2017. Ca şi în anii precedenţi, proiectele pot fi înscrise pentru finanţare în cadrul uneia dintre cele două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Proiectele înscrise vor fi evaluate de către un juriu de specialitate iar câștigătorii vor fi anunţaţi pană la sfârșitul lunii martie 2017.
În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt finanțate proiecte care au ca scop reabilitarea sau crearea de suprafețe înverzite precum şi desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt căutate și recompensate proiecte care să promoveze şi să aducă în atenţia publicului problematica ariilor protejate din România, cu scopul de a îmbunătăți nivelul de cunoaştere în acest domeniu în rândul comunităţilor locale.
Proiectele finanțate prin această componentă pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate.
Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei.
Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro
Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2016: Asociația Inceptus România
Proiectul „Parcul culorilor” a avut ca scop amenajarea și reabilitarea spațiului verde aflat în incinta Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca și educația ecologică a elevilor. În urma implementării proiectului, peste 168 de elevi, copii şi tineri cu dizabilități de vedere (nevăzători și cu vedere slabă, copii cu surdocecitate/deficiențe senzoriale multiple, cu vârste cuprinse între 3 și 20 de ani), au participat la acțiuni de educație ecologică organizate în incita liceului și la activități de ecologizare organizate în Pădurea Făget din județul Cluj.
În perioada Aprilie – Iulie 2016 a fost realizată reabilitarea și amenajarea parcului din incinta Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca (25 arbuști plantați, 199 de flori plantate, suprafața totală amenajată - 180 mp).
Activitățile de educație ecologică desfăşurate în cadrul acestui proiect s-au bucurat de mult succes în rândul tinerilor astfel încât acestea vor continua pe parcursul anilor școlari următori în cadrul orelor cuprinse în curricula școlară dar şi în cadrul orelor destinate activităților extra curriculare.
„Parcul culorilor este un proiect de succes, inovativ construit pe o relație de respect și cooperare între partenerii și echipa proiectului care au avut o dorință imensă de a realiza ceva deosebit” - a declarat Ramona MUREȘAN, Directorul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere.
Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2016: Asociaţia Gyilkosto Adventure
Proiectul premiat în 2016 în cadrul secţiunii „Arii Naturale Protejate” a fost denumit „Cu Junior Rangerii pentru salvarea Lacului Roşu, perla periclitată al Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş”. Proiectul şi-a propus să contribuie la creşterea popularităţii Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş (PNCB-H) şi, în acelaşi timp, să crească nivelul de responsabilitate a comunităților locale, în special a tinerilor, faţă de această zonă. Accentul a fost pus pe nevoia de salvare a Lacului Roşu şi de protejare a biodiversităţii din PNCB-H.
În cadrul proiectului au fost organizate prezentări, excursii şi concursuri în 3 şcoli cu ocazia Zilei Internaţionale a Biodiversităţii, Zilei Europene a Parcurilor şi Zilei Mondiale a Mediului. De asemenea, au fost organizate două tabere pentru Junior Rangeri, s-a realizat editarea şi distribuirea ghidului intitulat: "Lacul Roşu, nestemata periclitată a Parcului Național Cheile Bicazului - Hășmaș”, au fost amenajate o potecă tematică şi o expoziţie în aer liber denumită „Trecutul, prezentul şi viitorul Lacului Roşu”. La finalul proiectului a fost amenajat în fiecare dintre cele 3 şcoli partenere câte un "Colţ verde al Junior Rangerului". La activitățile proiectului au participat peste 200 de copii și voluntari.
Date statistice despre program
În 2016 au fost acordate finanțări în valoare totală de 661.248 lei pentru 48 de proiecte, în care s-au implicat mai mult de 15.000 de persoane. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înființate sau reamenajate spații verzi cu o suprafață totală de 24.450 mp unde au fost plantați peste 2.400 de arbori şi arbuşti, precum și 6.400 de răsaduri de flori. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate s-au amenajat 15 poteci tematice, au fost organizate 20 tabere Junior Ranger și au avut loc 198 de activități extrașcolare de educație ecologică.
În cei 11 ani de existență a programului au fost finanțate în total 472 de proiecte din domeniul protecției mediului cu aproximativ 5,5 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 186.000 de persoane, mai ales copii și tineri.
În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înverzite 452.777 mp de teren urban, prin plantarea a 71.966 de arbuști și pomi și a 69.006 de flori.
În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 677 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 89 de tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 86 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.
Despre Fundaţia pentru Parteneriat
Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 17 ani au fost sprijinite cu peste 50 de milioane de lei aproape 1.100 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.
Contacte pentru presă
Erzsébet Felméri
Coordonator CSR & Social Media
MOL Romania
tel: 0264-407624 | @: efelmeri@molromania.ro
Enikő Bándi
Manager program
Fundația pentru Parteneriat
tel: 0266/310678 | @: spatiiverzi@repf.ro
MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 11-a ediție a programului Spații Verzi, cu finanțări de 680.000 lei
- MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 11-a ediție a programului Spații Verzi
- Organizațiile și asociațiile pot depune, până la 10 februarie 2016, cereri de finanțare pentru proiecte de mediu
- Bugetul total este 680.000 lei, finanțarea pe proiect fiind 9.000 lei la categoria Spații Verzi Urbane, respectiv 20.000 lei pentru Arii Naturale Protejate
11 ianuarie 2016, Miercurea-Ciuc – MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 11-a ediție a programului Spații Verzi, cea mai veche platformă de responsabilitate socială a MOL România, prin care pune la dispoziția asociațiilor și organizațiilor un fond anual de 680.000 de lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în aceste activități.
“Am dori să marcăm cei zece ani de când MOL România alături de Fundația pentru Parteneriat se implică pentru ca acest program ecologic și educațional să aducă îmbunătățiri calității vieții noastre. Bilanţul primului deceniu de existenţă este pozitiv, în special pentru că a implicat un număr impresionant de tineri, peste 170.000. Lansăm cea de-a 11-a ediţie a programului având convingerea că eforturile voluntarilor vor contribui atât la îmbunătăţirea vieţii comunităţilor cât şi la un viitor mai bun pentru generațiile care vin”, a declarat Kinga Daradics, CEO & Country Chairman al MOL România.
Organizațiile neguvernamentale sunt invitate să depună, până la 10 februarie, propunerile de proiecte în domeniul protecției mediului în cadrul celor două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Acestea vor fi evaluate de către un juriu de specialitate iar proiectele selectate pentru finanțare vor fi anunţate până la sfârșitul lunii martie.
În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt finanțate proiecte care au ca scop reabilitarea sau crearea de suprafețe înverzite pe lângă desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt căutate și recompensate proiecte care urmăresc promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a îmbunătăți nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale. Proiectele finanțate prin această componentă pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate.
În 2016 vor fi acordate finanțări pentru următoarele tipuri de activități:
· crearea sau reabilitarea de spații verzi urbane prin metode ecologice,
· educaţie ecologică non-formală în rândul tinerilor şi a comunităţilor locale,
· organizarea taberelor Junior Ranger,
· activități și evenimente organizate cu ocazia Zilei Ariei Protejate sau a altor zile internaţionale/mondiale ca Ziua Pământului sau Ziua Biodiversității (workshop-uri, concursuri, expoziții prezentări),
· înființarea sau amenajarea centrelor de vizitare a ariilor protejate,
· crearea și amenajarea unor poteci tematice în scop educaţional.
Programul Spaţii Verzi încurajează organizarea activităților de educație ecologică, a acţiunilor creative și interactive menite să stârnească interesul membrilor comunităților locale şi să îi determine să se implice în activități din domeniul protecției mediului. Cei interesați vor găsi manuale educative cu idei pentru realizarea activităților ecologice pe pagina web a programului și a Fundației pentru Parteneriat.
Bugetul anual alocat programului de către MOL România este de 680.000 de lei. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro
Premiile Spaţii verzi 2015
Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2015: Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală – CRAL
Proiectul cu titlul ”Grădina aromată a timpului” s-a desfășurat în oraşul Haţeg, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului în perioada aprilie – septembrie 2015. Scopul proiectului a fost acela de a crea un spaţiu verde urban destinat elevilor şi turiştilor, dar şi persoanelor cu deficienţe de vedere, ce combină, în scop educaţional, geo şi fito-diversitatea locală. Spaţiul amenajat cuprinde trei zone distincte: Aleea timpului, Grădina cu plante aromatice şi Grădina Bunicii. Prin intermediul panourilor explicative, zonele sunt interpretate şi în limbaj Braille astfel încât să fie accesibile şi persoanelor cu deficienţe de vedere. Fiecare dintre cele trei zone cuprinde şi elemente de land art, de promovare a unor vechi meşteşuguri locale sau de atracţie turistică (ex. mozaic din piatră ce reconstituie cochilia unui amonit, gard de nuiele împletite, gard de piatră, piatra meteorologică). A mai fost amenajată o simeză în aer liber, un spaţiu de relaxare şi o căsuţă a voluntarilor. Toate lucrările de amenajare au fost completate cu workshop-uri practice, în urma cărora au rezultat materiale destinate susţinerii celor trei module educaţionale.
Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2015: Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius
Proiectul premiat, denumit „Cu Junior Rangerii implicăm comunitățile în păstrarea și promovarea valorilor naturale”, a avut ca scop implicarea comunității în promovarea sitului Valea Iadului. Proiectul a inclus realizarea și amenajarea traseului de mountain bike „Săritoarea Ieduțului”, lecții în aer liber pentru copii despre biodiversitatea ariilor protejate, precum și acțiuni de creștere a gradului de conștientizare în rândul tinerilor din 6 comunități prin activități de tip Junior Ranger și promovarea acestora prin intermediul unui film intitulat sugestiv „De ce Junior Ranger?” - disponibil on-line. În cadrul taberei Junior Ranger s-au desfășurat activități educaționale, recreative, jocuri, activități de conștientizare a importanței protejării speciilor și habitatelor.
Proiectul a fost implementat în perioada 15 aprilie – 28 septembrie 2015. În cadrul proiectului asociația a mai organizat evenimentul Ziua Liliacului Carpatin, în cadrul căruia au avut loc un târg de produse locale, spectacole folclorice realizate de localnici, degustări de produse tradiționale, întreceri și concursuri inedite.
Detalii despre program
În cei 10 ani de existență a programului au fost finanțate în total 424 de proiecte din domeniul protecției mediului cu 4,83 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 170.000 de persoane, mai ales copii și tineri. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înverzite 428.327 mp de teren urban, prin plantarea a 69.539 de arbuști și pomi și a 62.589 de flori.
În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 479 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 69 de tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 71 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă din domeniul petrolului și gazelor naturale, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o echipă dinamică de 27.000 de angajaţi în întreaga lume și o tradiție de peste 100 de ani în domeniul petrolier. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 14 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, din care 200 în România.
Despre Fundaţia pentru Parteneriat
Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 16 ani au fost sprijinite cu peste 45 de milioane de lei aproape 1.100 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.
Contacte pentru presă
Erzsébet Felméri
Coordonator CSR & Social Media
MOL Romania
tel: 0264-407624 | @: efelmeri@molromania.ro
Andrea Cseke
Manager program
Fundația pentru Parteneriat
tel: 0266/310678 | @: andreacs@repf.ro
Un deceniu de Spaţii Verzi: cel mai vechi program de CSR al MOL România a susţinut cu 1 milion de euro peste 400 de proiecte
- Programul Spații Verzi, o iniţiativă a MOL România și a Fundației pentru Parteneriat pentru implicarea tinerilor în acţiuni de amenajare a spaţiilor verzi, împlineşte zece ani
- În cadrul acestui program au fost finanţate 424 de proiecte de mediu cu suma totală de 4,83 milioane lei
- Peste 171.000 de copii şi tineri din toate zonele ţării au fost implicaţi în acţiunile derulate în cadrul programului Spaţii Verzi
17 decembrie 2015, Cluj-Napoca – Spații Verzi, cel mai vechi program de responsabilitate socială al MOL România, desfăşurat împreună cu Fundația pentru Parteneriat, împlineşte un deceniu de existenţă neîntreruptă. Prin intermediul acestei platforme au fost plantaţi 69.000 de pomi și arbuști, au fost reabilitate terenuri cu o suprafaţă de 428.000 de metri pătraţi și au fost amenajate 71 de poteci tematice în ariile naturale protejate.
“Suntem onoraţi să putem anunţa că programul Spaţii Verzi, una dintre primele platforme de responsabilitate socială ale MOL România, a ajuns la frumoasa vârstă de zece ani. MOL România a sprijinit în ultimii zece ani acest program, ceea ce demonstrează seriozitatea şi consecvenţa în îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de comunitate. Pe de altă parte, dacă privim acest moment aniversar şi ca pe un moment de bilanţ, ne dăm seama că rezultatele obţinute sunt impresionante, mai ales în ceea ce privește implicarea comunităților. Acest bilanţ ne îndreptăţeşte să credem că programul nostru, prin impactul său asupra comunităţilor, a pus bazele unei transformări pozitive, cu rezultate solide pe termen lung. De aceea vom continua să încurajăm şi să sprijinim comunităţile care vor să înfrumuseţeze mediul în care trăiesc”, a declarat Kinga Daradics, CEO şi Country Chairman al MOL România.
În cei zece ani de la lansarea programului Spaţii Verzi, MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat au finanţat 424 de proiecte cu o sumă totală ce depăşeşte 4,8 milioane de lei. Peste 170.000 de copii şi tineri au fost implicaţi în acţiunile de creare şi re-creare a spaţiilor verzi și de promovare a ariilor naturale protejate, având astfel ocazia de a învăţa dar şi de a contribui în mod direct la activităţi menite să protejeze mediul.
„Colaborarea dintre MOL România și Fundația pentru Parteneriat durează de o decadă. O decadă în care am sprijinit mobilizarea și implicarea a zeci de mii de oameni în activități de protejare a mediului, o decadă în care am fost împreună de partea verdelui, contribuind astfel la înfrumusețarea a sute de zone urbane și la apărarea superbelor arii protejate din România. Cei zece ani de parteneriat și rezultatele obținute reprezintă dovada vie a faptului că sfera de afaceri și sfera neguvernamentală pot lucra împreună pentru a produce schimbări pozitive la nivelul societății”, a declarat László Potozky, fondator și director al Fundației pentru Parteneriat.
Zece ani de Spații Verzi (2006-2015) în cifre:
- 4,83 mil. lei: suma totală cu care MOL România și Fundația pentru Parteneriat au finanțat proiecte din domeniul protecției mediului ale organizațiilor neguvernamentale
- 424: numărul proiectelor finanțate
- 171.075: numărul total al copiilor și tinerilor implicați în activități ecologice și/sau de educație ecologică
- 69.539: numărul pomilor și arbuștilor plantați prin proiectele finanțate de Spații Verzi
- 62.589: numărul total al florilor plantate
- 428.327 mp: suprafața totală a terenurilor urbane reabilitate
- 71: numărul potecilor tematice noi amenajate în ariile naturale protejate
- 69: numărul activităţilor Junior Ranger (tabere)
- 479: numărul activităților extraşcolare de educație ecologică organizate (prezentări, excursii, concursuri, expoziții și alte evenimente)
Programul Spații Verzi, este o iniţiativă comună a MOL România şi a Fundaţiei pentru Parteneriat lansată în 2006 sub forma unui program de grant-uri ce a urmărit implicarea copiilor şi a tinerilor în proiecte de amenajare a spaţiilor verzi. Programul se desfăşoară sub forma unui concurs anual de proiecte, care sunt derulate de către asociațiile și organizațiile care primesc finanțări. Programul este structurat pe două arii majore: Spaţii Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate.
În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt căutate şi recompensate acele proiecte care au ca scop reabilitarea sau crearea de suprafețe înverzite şi desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituţii. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt finanţate acele proiecte care urmăresc promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a îmbunătăți nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor şi şcolilor, a comunităţilor locale precum şi al administratorilor de arii protejate.
Premiile Spaţii Verzi 2015
Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2015: Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală – CRAL
Proiectul cu titlul ”Grădina aromată a timpului” s-a desfășurat în oraşul Haţeg, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului în perioada aprilie – septembrie 2015. Scopul proiectului a fost acela de a crea un spaţiu verde urban destinat elevilor şi turiştilor, dar şi persoanelor cu deficienţe de vedere, ce combină, în scop educaţional, geo şi fito-diversitatea locală. Spaţiul amenajat cuprinde trei zone distincte: Aleea timpului, Grădina cu plante aromatice şi Grădina Bunicii. Prin intermediul panourilor explicative, zonele sunt interpretate şi în limbaj Braille astfel încât să fie accesibile şi persoanelor cu deficienţe de vedere. Fiecare dintre cele trei zone cuprinde şi elemente de land art, de promovare a unor vechi meşteşuguri locale sau de atracţie turistică (ex. mozaic din piatră ce reconstituie cochilia unui amonit, gard de nuiele împletite, gard de piatră, piatra meteorologică). A mai fost amenajată o simeză în aer liber, un spaţiu de relaxare şi o căsuţă a voluntarilor. Toate lucrările de amenajare au fost completate cu workshop-uri practice, în urma cărora au rezultat materiale destinate susţinerii celor trei module educaţionale.
Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2015: Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius
Proiectul premiat, denumit „Cu Junior Rangerii implicăm comunitățile în păstrarea și promovarea valorilor naturale”, a avut ca scop implicarea comunității în promovarea sitului Valea Iadului. Proiectul a inclus realizarea și amenajarea traseului de moutain bike „Săritoarea Ieduțului”, lecții în aer liber pentru copii despre biodiversitatea ariilor protejate, precum și acțiuni de creștere a gradului de conștientizare în rândul tinerilor din 6 comunități prin activități de tip Junior Ranger și promovarea acestoraprin intermediul unui film intitulat sugestiv „De ce Junior Ranger?” - disponibil on-line. În cadrul taberei Junior Ranger s-au desfășurat activități educaționale, recreative, jocuri, activități de conștientizare a importanței protejării speciilor și habitatelor.
Proiectul a fost implementat în perioada 15 aprilie – 28 septembrie. În cadrul proiectului asociația a mai organizat evenimentul Ziua Liliacului Carpatin, în cadrul căruia au avut loc un târg de produse locale, spectacole folclorice realizate de localnici, degustări de produse tradiționale, întreceri și concursuri inedite.
Bugetul anual alocat programului de către MOL România este de 670.000 de lei. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro , www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă din domeniul petrolului și gazelor naturale, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o echipă dinamică de 27.000 de angajaţi în întreaga lume și o tradiție de peste 100 de ani în domeniul petrolier. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 14 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, din care 200 în România.
Despre Fundaţia pentru Parteneriat
Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 16 ani au fost sprijinite cu peste 45 de milioane de lei aproape 1.100 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.
Contacte pentru presă
Erzsébet Felméri
Coordonator CSR & Social Media
MOL Romania
tel: 0264-407624 | @: efelmeri@molromania.ro
Andrea Cseke
Manager program
Fundația pentru Parteneriat
tel: 0266/310678 | @: andreacs@repf.ro
50 de proiecte au obtinut finantare - 2014
2014. 04. 10.
MOL România va acorda finantãri de 650.000 de lei pentru 50 de proiecte de mediu în cadrul programului Spatii Verzi derulat împreunã cu Fundatia pentru Parteneriat
- MOL România va acorda finantãri de 650.000 de lei pentru realizarea a 50 de proiecte de protectia mediului în cadrul celei de-a noua editii a programului Spatii verzi derulat împreunã cu Fundatia pentru Parteneriat
- Finantãrile totale acordate de la începutul programului depãsesc, astfel, echivalentul a 1 milion de euro
- Proiectele din a noua editie a programului Spatii Verzi vor fi realizate în 24 de judete din tarã
10 Aprilie, 2014 - MOL România va finanta cu 650.000 de lei un numãr de 50 de proiecte de protectia mediului, în cadrul celei de-a noua editii a programului Spatii Verzi, derulat de companie împreunã cu Fundatia pentru Parteneriat.
”MOL România a lansat programul Spatii Verzi în urmã cu aproape un deceniu si compania a rãmas fidelã devizei «Pentru cei ce vor mai mult verde». Ne propunem sã ne implicãm mai mult, sã facem mai mult pentru comunitate si credem cã responsabilitatea noastrã fatã de mediu trebuie dublatã de eforturi consecvente pe termen lung. Este parte a filosofiei noastre de afaceri si vom rãmâne un partener de încredere al celor care vor sã realizeze proiecte «verzi», care vor înfrumuseta si îmbunãtãti viata comunitãtilor, cu efecte durabile si sustenabile”, a declarat Kinga Daradics, CEO si Country Chairman MOL România.
Fundatia pentru Parteneriat a selectat cele 50 de proiecte, care vor primi finantãri totale de 650.798 lei, dintr-un numãr de 179 de cereri de finantare, din 35 de judete. La fel ca în ceilalti ani, Programul Spatii Verzi 2014 are douã componente - Spatii Verzi Urbane si Arii Naturale Protejate.
”Evaluarea proiectelor din cadrul celor douã componente ale programului Spatii Verzi ne-a demonstrat interesul continuu al organizatiilor neguvernamentale si a comunitãtilor de a se angaja în activitãti care se ducã la îmbunãtãtirea conditiilor de mediu urbane, respectiv la constientizarea valorii patrimoniului natural din România. Modalitãtile de abordare descrise în cadrul proiectelor aprobate sunt caracterizate printr-un grad ridicat de inovatie si creativitate”,- a declarat László Potozky, director al Fundatiei pentru Parteneriat.
Pentru componenta Spatii Verzi Urbane au fost depuse 94 de proiecte, dintre care 27 au fost declarate câstigãtoare de cãtre comitetul de evaluare a programului. Asociatiile câstigãtoare vor reamenaja curti de scoli, de grãdinite, parcuri publice, curti ale centrelor de copii în 25 de orase din 17 judete.
De asemenea, vor fi plantati peste 2.000 de arbori si arbusti si în jur de 14.000 flori, pe o suprafatã de 30.000 mp de spatii verzi. Aceste terenuri vor deveni spatii de desfãsurare a unor activitãti de constientizare de protectia mediului, în special pentru elevi.
Un numãr de 85 de proiecte au fost propuse pentru finantare la categoria Arii Naturale Protejate, iar 23 dintre acestea au fost selectate pentru finantare. Câstigãtorii au obtinut fonduri pentru activitãti tip Junior Ranger, amenajarea de potecilor tematice, organizarea de evenimente precum „Ziua Rezervatiei”, „Ziua Biodiversitãtii”, expozitii si amenajarea unor centre de vizitare. Proiectele se vor derula în 14 judete din tarã.
În cadrul celor opt editii anterioare ale programului Spatii Verzi, desfãsurate în perioada 2006-2013, s-au implicat peste 134.000 de voluntari. Proiectele finantate au „înverzit” o suprafatã de circa 363.000 de metri pãtrati. De asemenea, Spatii verzi a sprijinit 124 de proiecte de popularizare a importantei ariilor protejate, prin activitãti variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumati în domeniul protectiei si conservãrii patrimoniului natural, înfiintarea de poteci tematice în scop educational.
Suma maximã ce poate fi alocatã unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spatiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finantare individualã este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi gãsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinationalã integratã si independentã, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operatiuni în peste 40 de tãri si aproximativ 29.000 de angajati în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experientã în explorarea si productia de hidrocarburi, având în prezent operatiuni de productie în 8 tãri si activitãti de explorare în 13 tãri. Grupul controleazã patru rafinãrii si douã unitãti petrochimice la nivelul managementului integrat al lantului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia si Croatia. Compania are, de asemenea, o retea de peste 1.700 de benzinãrii în Europa Centralã si de Sud-Est, în 11 tãri, dintre care 147 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul tãrii, dintre care unul a fost ratificat de cãtre Guvernul României.
Despre Fundatia pentru Parteneriat
Fundatia pentru Parteneriat sprijinã îmbunãtãtirea mediului si dezvoltarea comunitãtilor din România, contribuind astfel la formarea unei societãti durabile. Fundatia dezvoltã si implementeazã o gamã largã de programe si instrumente, care includ finantãrile, asistenta tehnicã, instruirea precum si programe operationale specifice având ca scop sprijinirea initiativelor de dezvoltare durabilã si de sprijinire a comunitãtilor. Astfel, prin intermediul programelor de finantare derulate de fundatie, în ultimii 15 ani au fost sprijinite cu peste 17 de milioane de lei cele 858 de proiecte de protejare a mediului si de dezvoltare comunitarã derulate de ONG-uri.
Programul Spatii Verzi 2014
MOL România si Fundatia pentru Parteneriat lanseazã a noua editie a programului Spatii Verzi, în urma cãreia finantãrile totale acordate vor depãsi un milion de euro
- MOL România va acorda finantãri de 670.000 de lei în a noua editie a programului Spatii Verzi, pentru proiecte de protectia mediului
- Finantãrile totale acordate de la începutul programului vor depãsi echivalentul a 1 milion de euro
- Societatea Ornitologicã Românã a câstigat premiul „Arii Naturale Protejate”, acordat în premierã celui mai bine implementat proiect din editia 2013
21 ianuarie 2014, Miercurea-Ciuc - MOL România si Fundatia pentru Parteneriat au lansat a noua editie a concursului de proiecte „Spatii verzi”, prin care MOL România va pune la dispozitie finantãri totale de aproape 670.000 de lei pentru organizatiile care vor realiza proiecte pentru ariile naturale protejate si spatiile verzi din zonele urbane.
“Spatii Verzi este primul program de responsabilitate socialã înfiintat de MOL România si suntem mândri cã am devenit un partener consecvent al organizatiilor si voluntarilor care se implicã în programele de protectie a mediului. Sprijinul financiar cumulat acordat de MOL România va depãsi, cu editia actualã, echivalentul a 1 milion de euro, iar scopul proiectelor este, pe lângã obtinerea unor rezultate de impact, cresterea gradului de constientizare ceea ce priveste protejarea naturii si cultivarea ideii de responsabilitate pentru naturã a membrilor comunitãtilor, în special a celor tineri”, a declarat Kinga Daradics, Chairman & CEO MOL România.
„Programul Spatii Verzi reuseste în fiecare an sã mobilizeze si sã angreneze un numãr impresionant de organizatii neguvernamentale si de voluntari în activitãti mediu-protective. Succesul acestui program se datoreazã în mare parte si faptului cã este conceput si dezvoltat de cei doi parteneri - MOL România si Fundatia pentru Parteneriat - în asa fel încât sã corespundã nevoilor grupurilor tintã si ca atare sã trezeascã interesul si dorinta de implicare a comunitãtilor. În acelasi timp programul are la bazã una dintre cele mai longevive parteneriate de tip ONG - corporatie din România, aspect ce-i conferã un caracter strategic si asigurã beneficii durabile tuturor factorilor implicati”, a declarat László Potozky – director al Fundatiei pentru Parteneriat.
Termenul limitã pentru depunerea cererilor de finantare este 18 februarie 2014, iar câstigãtorii vor fi anuntati la sfârsitul lunii martie. Suma maximã ce poate fi alocatã unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spatiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finantare individualã este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi gãsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro
De asemenea, Fundatia pentru Parteneriat va pune la dispozitie pe paginile sale de internet manuale educative în care cei interesati vor putea gãsi idei pentru realizarea activitãtilor ecologice. Fondurile sunt disponibile pentru urmãtoarele tipuri de activitãti:
- crearea si reabilitarea zonelor verzi prin metode ecologice,
- educatie ecologicã non-formalã în rândul tinerilor si a comunitãtilor locale,
- Junior Ranger – implicarea tinerilor în actiuni de conservare a biodiversitãtii si de ocrotire a naturii în arii protejate,
- Ziua Ariei Protejate - declararea unei zile din an ziua ariei protejate respective si implicarea comunitãtilor locale în acest demers,
- crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate,
- crearea sau amenajarea unor poteci tematice în scop educational,
- organizarea de evenimente dedicate Zilei Internationale a Biodiversitãtii.
Câstigãtorii premiilor Spatii verzi
Câstigãtorul premiului „Spatii Verzi” 2013 este Asociatia „Lumina Verde” din Sângeorgiu de Pãdure, organizatie ecologicã pentru tineri înfiintatã în 2006, având ca membri profesorii Liceului Tehnologic „Sfântu Gheorghe” din localitate. Scopul organizatiei este educatia ecologicã a elevilor scolii. Proiectul intitulat „O curte verde pentru copii sãnãtosi” a câstigat premiul Spatii Verzi datoritã ideii originale si a potentialului eco-educativ a grãdinii create în curtea liceului, oferind un mediu plãcut atât în timpul pauzelor cât si pe parcursul activitãtilor educationale.
Valoarea premiului este echivalentul sumei acordate acestei organizatii prin finantarea din anul tercut.
Câstigãtorul premiului „Arii Naturale Protejate” editia 2013 este Societatea Ornitologicã Românã prin Sucursala Covasna. Proiectul sãu a vizat organizarea primului concurs regional de ornitologie, la care au participat 7 judete din România. Totodatã, societatea a organizat „Ziua biodiversitãtii” în sapte unitãti scolare si o tabãrã de educatie ecologicã de tip Junior Ranger în cadrul rezervatiei Delta Dunãrii. Acest premiu a fost lansat începând cu editia trecutã, iar câstigãtorul a reusit implice un numãr semnificativ de voluntari, sã atragã atentia publicului asupra importantei ariilor naturale si a aplicat idei creative si inovatoare pe parcursul proiectului.
Valoarea acestui premiu este de 10.000 de lei.
Detalii despre program
În 2013, MOL România a acordat finantãri în valoare cumulatã de aproximativ 646.000 lei, pentru 51 de proiecte, în care au fost implicate peste 25.000 de persoane. Au fost înfiintate sau reamenajate spatii verzi urbane cu o suprafatã totalã de 28.850 de metri pãtrati si au fost plantati peste 3.140 de arbori si arbusti, precum si 5.268 de rãsaduri de flori. De asemenea, organizatiile sprijinite au amenajat 9 poteci tematice si au organizat 12 evenimente legate de „Ziua Biodiversitãtii” si „Ziua Ariei Naturale Protejate”.
În cele opt editii anterioare, desfãsurate în perioada 2006-2013, s-au implicat peste 134.000 de voluntari, echivalentul aproximativ al numãrului locuitorilor oraselor Satu Mare / Buzãu. Proiectele finantate au „înverzit” o suprafatã de circa 363.000 de metri pãtrati. De asemenea, „Spatii verzi” a sprijinit 124 de proiecte de popularizare a importantei ariilor protejate, prin activitãti variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumati în domeniul protectiei si conservãrii patrimoniului natural, înfiintarea de poteci tematice în scop educational.